Cristiano Bergodi (58 de ani) și-a asumat toată responsabilitatea pentru eșecul suferit de Rapid cu FC Voluntari, însă antrenorul italian este avertizat că ar putea să fie dat afară de la formația din Giulești.
Basarab Panduru, fostul mare jucător al naționalei României, a analizat discursul lui Cristiano Bergodi de la finalul meciului FC Voluntari – Rapid, scor 2-1, iar acesta este de părere că antrenorul italian îi forțează pe oficialii din Giulești să-l dea afară.
Fostul internațional român crede că Cristiano Bergodi le va da apă la moară oficialilor de la Rapid cu declarațiile prin care își asumă toată responsabilitatea pentru jocul slab al giuleștenilor, iar acest lucru îl poate costa scump.
„Face bine că spune că el e vinovat, dar cred că e ultima dată când îl auzim că spune asta. Ce scuze mai ai dacă mai vii încă o dată şi vii şi spui că eşti vinovat? Dacă tot le spui conducătorilor că tu eşti vinovat prin ceea ce faci, îi obligi pe ăla să te dea afară. Mă pui pe gânduri şi mă pui să te dau afară.
Hai să nu ne grăbim, Bergodi abia a venit, într-un sezon în anul centenarului. E de discutat la asta cu greşeala. Semnalul de alarmă al lui a fost >.
Parcă a făcut şi multe schimbări. Nu-ţi iese, spui că ai greşit, dar nu cred că greşeşti la începutul meciului. Când faci primul 11 e clar că nu greşeşti. Face cineva primul 11 greşit de la început? Bergodi poate a tras un semnal de alarmă”, a declarat Basarab Panduru pentru Orange Sport.
„Am făcut un meci slab din punct de vedere tehnic. Am greșit la multe pase. Am ajuns în careu, dar nu a fost un meci reușit să înscriem. Eu sunt primul vinovat pentru această situație. Nu vorbesc despre jucători. Totdeauna putem face mai bine. Trebuie să dăm șanse și altor jucători.
Am reglat situația în a doua repriză, dar s-au apărat bine și a fost greu să îi desfacem. Eu sunt vinovat, eu sunt antrenorul. Cu băieții am vorbit deja, trebuie să îmbunătățim anumite lucruri, dar nu vreau să vorbesc în fața presei, pentru că nu e corect ca antrenorul să dea vina pe jucători.
Nu am intrat conectați la meci. Luăm un gol așa în primul minut. Ne-am făcut rău singuri. Trebuie să reglăm anumite lucruri, dar nu pot spune mai mult. Ține de antrenor să îmbunătățească jocul. Nu vorbesc despre cine a jucat în prima repriză, am făcut un joc slab din punct de vedere tehnic, am greșit multe pase și nu am reușit să îi desfacem. A fost un duș rece. Repet, e vina mea”, a spus Cristiano Bergodi după Voluntari – Rapid 2-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER